Povestea Povestitorului

Nu este un elev stralucit, dar adora geografia si romanele de actiune, fiind un asiduu cititor al lui Alexan­dre Dumas, Daniel Defoe, James Fenimore Cooper, Rudolph Wyss, Walter Scott si Honoré de Balzac. Una dintre multele legende care l-au aureolat istoriseste faptul ca, la varsta de 11 ani, micutul Jules s-ar fi imbarcat ca mus pe un vapor de cursa lunga, cu destinatia India. Tatal sau ar fi pus mana pe el, in extremis, la Paimboeuf si i-ar fi tras o bataie strasnica. Tanarul ar fi mar­turisit ca o apucase pe drumul mari­lor ca sa-i aduca in dar un colier de corali verisoarei sale Caroline Tronson, de care era indragostit lulea.  Despre succes  si istovitoarele lui capricii Dupa obtinerea bacalaureatului (cu specializare in litere) la Rennes, in 1846, se orienteaza, potrivit dorintei paterne dar impotriva imboldului interior, catre studiul dreptului. Ajuns la Paris, unde isi gaseste o odaie in Cartierul Latin, reuseste sa-si obtina licenta in 1849, dar viseaza, cu tenacitate, sa devina scriitor. Este si motivul pentru care cea mai mare satisfactie a acestei perioade o constituie reprezentarea primei sale incercari dramatice, la Teatrul Liric din Paris, in 1850, unde tanarul va si deveni secretar literar. Vreme de zece ani, scrie piese bulevardiere si cateva nuvele, asteptand zadarnic ca zeii succesului sa-i anine laurii pe frunte. Frecventeaza saloanele literare, se imprieteneste cu exploratorul Jacques Arago si cu fotograful si specialistul in aerostate Nadar, munceste  cu incrancenare, studiaza in biblioteci – totul din dorinta de a deveni un demn mostenitor al enciclopedistilor secolului al XVIII-lea.

Sanatatea ii este insa subrezita de eforturi, al caror ultim rezultat este un atac de paralizie faciala.
In 1856, o intalneste pe Honorine Vian, in varsta de 26 de ani, care, anul urmator, ii va deveni sotie. Din casatoria aceasta se va naste, in anul 1861, unicul lor fiu, Michel. Obsesia posteritatii si dorinta de a-l egala in prestigiu pe „capcaunul literelor“ din acel moment, Alexandre Dumas, n-au fost insa decat tot atatea blocaje. Asa cum o atesta corespon­denta sa si contributia biografilor, cata vreme Verne s-a gandit doar la posteritate, aceasta n-a catadicsit sa-i schiteze vreun zambet.  Dupa un deceniu de mediocre incercari teatrale, s-a resemnat si a devenit agent de bursa, fara bani si fara glorie. Printr-o intamplare, a dus insa un manuscris, care-i fusese anterior refuzat, unui alt editor. In acea zi din 1863 a fost salvat si a descoperit adevarata cale regala a scrisului. Sub indrumarea severa a lui Pierre-Jules Hetzel, abilul sau editor, Jules Verne si-a rescris cartea, transformand un text modest intr-un mare roman popular. Refacut, de la cap la coada, in doar cincisprezece zile, Cinci saptamani in balon a marcat inceputul unei aventuri editoriale fara echivalent in istoria literelor franceze. Eliberat de obsesia de a placea cu orice chip si, in acelasi timp, manat de la spate de intransigenta si aerele de vechil ale unui editor care-i pretindea doua romane pe an, Jules Verne a devenit mai mult decat a sperat vreodata. A scris 62 de Calatorii extraordinare, iar in 1872, Ocolul Pamantului in optzeci de zile a cunoscut un tiraj de 100.000 de exemplare, cifra coplesitoare pentru acele vremuri. Legenda potrivit careia Jules Verne si-a descris calatoriile fara sa iasa din birou a fost generata, pe langa motivele mai sus enuntate, de faptul ca si-a scris cea mai mare parte dintre romane dupa ce s-a instalat in pasnica urbe Amiens (localitatea de bastina a sotiei sale), in 1871, dupa evenimentele care au configurat Comuna din Paris. In timp ce gandul i-a calatorit mereu cu viteza dorintei, nevoia concreta de schimbare a peisa­jului nu i-a dat pace niciodata. Asa incat legenda este, indubitabil, falsa.  

• Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
• Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură

Calatoriile lui Verne
Inca din 1857 ajunge in Anglia, Scotia si Norvegia, dupa care, in 1859, strabate toata Scandinavia. Cu portofelul doldora, isi poate ingadui, in 1867, sa se imbarce pe vasul Great Eastern (care ii va inspira subiectul romanului Orasul plutitor), impreuna cu fratele sau Paul, sa traverseze Atlanticul si sa descopere, cu nesat, culorile proaspete si minunile tehnice ale Lumii Noi.  In 1868, isi cumpara o salupa pescareasca, pe care o boteaza Saint Michel. Vasul va avea doi urmasi, Saint Michel II si Saint Michel III. Pe acesta din urma, un steamer, il ancoreaza in rada raului Somme. Cu el va despica apele Mediteranei, ale Marii Baltice si Marii Nordului, in cateva voiajuri ce vor alimenta cu informatii pretioase multe dintre peripetiile scrierilor ulterioare. Chiar daca n-a ajuns in Romania (Castelul din Carpati, Pilotul de pe Dunare), in China sau in Australia, locuri exotice unde insa au poposit eroii sai, a izbu­tit sa descrie aceste tinuturi cu preci­zie, in urma unei minutioase munci de documentare si de cercetare (inca din 1860, spunea cu toata seriozi­tatea: „Studiez mai mult decat scriu“). Fie ca s-au petrecut in realitate – pe apa, in aer sau pe uscat –, fie doar in imaginatie, calatoriile lui Jules Verne au fost, toate, infaptuite cu acul busolei indreptat mereu spre ziua de maine.  Esperanto, dirijabile, gloante si, desigur, un pic de politica In 1877, Verne organizeaza un fastuos bal mascat la Amiens, impreuna cu prietenul sau Nadar (care ii va sluji drept model pentru personajul Michel Ardan – anagrama pentru Nadar –, eroul romanelor sale De la Pamant la Luna si In jurul Lunii). Alaturi de acesta, Verne intemeiase in 1862 o Societate pentru cercetarea navigatiei aeriene si facuse numeroase ascensiuni in balon. In 1886, nepotul sau Gaston, venit, pare-se, sa-i ceara niste bani cu imprumut, e cuprins de o criza de dementa si ii trage doua gloante in picior, lasandu-l schiop pana la sfarsitul vietii.

Continua sa scrie cu indarjire, in jiltul de la Amiens, pe care il paraseste doar pentru cateva deplasari la Paris, ocazionate de nevoia de studiu, dar si de niste intalniri galante cu amanta sa, Estelle Hénin.  Incepand cu 1888, Verne se implica, pret de 16 ani, in viata politica din Amiens, fiind ales in Consiliul Municipal pe o lista de stanga moderata. Preocupat mai ales de aspectele culturale ale comunitatii, devine administrator al teatrului local si membru al Academiei de Stiinte, Arte si Litere a orasului. Un detaliu interesant: incepand cu 1903, Jules Verne este presedintele grupului de esperanto din Amiens. Aparator ardent al tinerei limbi internationale, le promite colegilor si prietenilor ca va scrie un roman in care ii va infatisa acesteia virtutile. Nu are insa vreme sa-si incheie cartea (Uimitoarea aventura a Misiunii Barzac), nici sa participe la primul Congres Universal de Esperanto de la Boulogne sur Mer, din 7 august 1905, dar apuca sa spuna, prin gura unuia dintre eroii sai: „Esperanto este cel mai sigur si cel mai rapid vehicul al civilizatiei.“  Desi a crezut cu incapatanare in forta civilizatoare si modelatoare a stiintei, Jules Verne si-a indreptat totusi ultimul gand spre marea si adevarata sa patrie: cea a cuvintelor. Acolo unde a si ramas, iradiind speranta si gandire pozitiva din toate vorbele sale.

Foto: Guliver

EXPERTS

Primul secol de nemurire

La Amiens, in micul cimitir Madeleine, printre fagi si platani, se afla monumentul funerar al lui Jules Verne, care a trecut in lumea personajelor sale la 24 martie 1905. Sculptorul Albert Roze, pe atunci o celebritate locala, l-a infatisat pe scriitor ridicand lespedea grea si iesind pana la jumatatea trupului din mormant, cu fata si cu bratul drept ridicate spre cer. Fiul lui Jules Verne, Michel, a conceput inscriptia sapata in marmura: „Spre nemurire si tinerete eterna“. Sunt destui maestri ai condeiului asezati pe trepte mai inalte ale ierarhiei literare, dar putini se bucura de un interes atat de viu si de durabil, Jules Verne situandu-se mereu printre cei mai editati si mai tradusi autori din toate timpurile. Explicatia sta in geniul celui care a creat eroi memorabili, a descris peisajele fabuloase din adancurile Pamantului, a nascocit aventurile premonitorii ale lui Robur, cuceritorul vazduhului, si ale celor trei astronauti avant la lettre. Si iata ca astazi, pretutindeni pe glob, cititorii impatimiti ai Calatoriilor extraordinare verniene celebreaza implinirea unui secol, primul secol de nemurire al celui care ne-a deschis ochii asupra lumilor cunoscute si necunoscute, palpitand la distante astronomice si in inima fiecaruia dintre noi.